Atunci când adormi cu ochelarii pe nas, se poate întâmpla să te trezeşti cu ei în mai multe piese, împrăştiate pe lângă tine. Foarte des se poate întâmpla, ca o lentilă, dacă nu chiar amândouă, să se desprindă din rame. Pentru a rezolva această problemă, există mai multe posibilităţi:
1. O vizită la opticianul tău de încredere. 2. A venit timpul să achiziţionezi o nouă pereche de ochelari (doar în cazul în care ochelarii nu mai pot fi salvaţi) sau 3. ar fi cazul să devi chiar tu însăţi activ şi să-ţi foloseşti cele două mâini, cu mare încredere în dibăcia ta. În cazul în care te-ai decis pentru ultimul punct, aşează lentila căzută pentru început în colţul de sus, în partea exterioară a ramei; apoi pe mijloc, sus, către puntea nazală; apoi jos în exterior şi jos, pe interior către nas. Aici trebuie apăsat mai cu hotărâre, până auzi clic-ul care indică că lentila s-a fixat, în sfârşit, în ramă. Exact în acelaşi mod se acţionează cu cealaltă lentilă, dacă este cazul.
Cel mai bine este să te uiţi chiar acum la tutorialul nostru video, pentru a vedea exact cum fac experţii.