Potrivirea ochelarilor
Majoritatea dintre noi ne-am confruntat cu această problemă. Noii ochelari au sosit cu poşta, începi să desfaci pachetul cu nerăbdare, ca în ziua de Crăciun, şi îi aşezi cu patimă imediat pe nas. Numai că, din păcate, există o problemă: fie cad pe nas la fiecare a doua mişcare de cap, fie că stau extrem de fix şi apasă dureros după urechi. Ajutorul vine însă rapid, dacă ai şti cum să-i fixezi. În orice caz trebuie ştiut de la bun început, că această metodă nu poate fi aplicată la orice pereche de ochelari, ci doar la 2 sau 3 tipuri. Este vorba de modelele cu rame realizate total din metal şi de cele cu rame din material plastic, cu schelet metalic la nivelul braţelor. Cei din urmă pot fi uşor recunoscuţi, ţinându-i contra unei surse de lumină. Pentru a potrivi ochelarii, aceştia trebuiesc îndoiţi, exact în locul unde braţele se prind după ureche. Nu trebuie decât să fixezi exact acest punct, nici înainte şi nici după, iar apoi să îndoi braţul după acest punct, modelandu-l încât să se aşeze relaxant după ureche. Exact acelaşi lucru se va face cu celălalt braţ şi iată deja ai o pereche de ochelari cu braţele fixate. În cazul în care ramele s-au îndoit puţin din greşeală, acestea pot fi simplu îndreptate, îndoind braţele din metal în direcţia opusă până când se vor îndrepta din nou. Dar ATENȚIE! Aşa cum am spus mai devreme, există un tip de ochelari la care această mică șmecherie nu va funcţiona – cele confecţionate total din material plastic, fără schelet metalic. Aceste rame sunt destul de inflexibile, iar prin îndoirea lor forţată riști mai degrabă să-i strici, decât să-i repari. În acest caz, nici cele mai creative metode, precum dilatarea în cuptorul cu microunde sau orice altă ustensilă din bucătărie nu ajută...absolut nimic, nada, niente! Tot ceea ce poţi face în acest caz, este o nouă vizită la optician, pentru că perechea ta de ochelari este deja, cu siguranţă, pregătită pentru coşul de gunoi.