EL13468/LG Rame Ochelari
Termenul de „ajutor vizual“ este total neinspirat pentru modelul EL13468. Cu această pereche de ochelariai achiziţionat un accesoriu, care iţi va revoluţiona stilul personal, dovedind că ai un gust aparte în materie de modă! Cu acest nou model de la
Elle poţi demonstra că eşti un „trend-setter“ veritabil. Chiar şi în sezonul actual, acest brand reuşeşte să se impună prin colecţia sa, stabilind un trend deosebit pentru 2019. Sunt frumoşi, dar totuşi o altă culoare ar fi mai potrivită pentru hainele tale preferate? Atunci verifică şi celelalte variante ale modelului EL13468 din sortimentul nostru de la Elle, din 2018 şi 2019.
Prin acest model de ochelari, designerii se adresează mai ales
doamnelor, care se simt în largul lor în marile metropole ale lumii. Cine mai are timp să se gândească la „Mr. Right“? Acum este mai importantă stabilirea stilului perfect pentru
2019!Griul se potriveşte la orice stil şi orice ţinută. El se pretează bine pe orice nuanţă de ten şi conferă o notă mult mai serioasă decât
negrul. Astfel o pereche de ochelari pe
gri reprezintă un însoţitor de nădejde de zi cu zi.
Aceşti ochelari sunt pe stoc. Dacă îi comanzi acum, garantăm să-i expediem numaidecât. Acum ai posibilitea să achiziţionezi un model de marcă la un preţ îmbatabil, pentru că acest model este acum la reducere!