Temperaturile scad, iar așteptarea pentru zăpadă crește, pentru că schiul și snowboardingul ar trebui să fie posibile și în acest an fără restricții majore. Pentru a ne asigura că totul decurge cât mai bine atunci când este în sfârșit timpul pentru a merge pe pârtii, putem găsi deja echipamentul potrivit. Indiferent dacă ești începător sau schior experimentat, o pereche bună de ochelari de iarnă îți va îmbunătăți vederea și îți va proteja ochii de lumina puternică a soarelui, de razele UV, de vânt și de zăpadă. Alegerea este imensă, dar care ochelari de schi sunt cei mai buni pentru tine? Citește mai departe, pentru a afla ce trebuie să cauți atunci, când cumperi ochelari de zăpadă sau ochelari de schi.
Caracteristici generale ale ochelarilor de schi: La ce să fii atent?
Tot timpul se lansează noi ochelari de schi cu cele mai noi tehnologii, dar există câteva caracteristici testate și încercate, care pot fi găsite în majoritatea ochelarilor:
- Toți ochelarii de schi și snowboard trebuie să conțină filtru UV 100%, pentru a proteja ochii de radiațiile UV crescute la altitudini mari.
- O lentilă dublă și un strat anti-ceață sunt, de asemenea, utile și sunt incluse în majoritatea ochelarilor de protecție pentru a preveni aburirea.
- Lentilele ochelarilor de zăpadă sunt de obicei fabricate din policarbonat sau din plastic Trivex, care absoarbe șocurile. În plus, există un strat rezistent la zgârieturi, care protejează suprafața sensibilă.
- Multe mărci oferă, de asemenea, caracteristici exclusive pentru îmbunătățirea vederii, cum ar fi lentilele Prizm de la Oakley sau lentilele Chromapop de la Smith.
Nuanța lentilelor: Ce ochelari de schi pentru ce vreme?
În funcție de momentul zilei și de condițiile meteorologice, sunt necesare diferite nuanțe de sticlă și VLT (Visible Light Transmition – transmisie a luminii vizibile).
Purtare zilnică – Dacă ai nevoie de ochelari pentru uz zilnic sau pentru orice moment al zilei și în orice condiții, ar trebui să alegi lentile cu un VLT mediu de 20-60%. Lentilele de uz zilnic sunt de obicei de culoare cupru, roz sau maro.
Însorit – Dacă te afli afară în soare, sunt potrivite lentilele cu un VLT de 5-20%. Lentilele albastre, gri, maro sau roz închis sunt cele mai bune pentru zilele luminoase. Lentilele polarizate sunt, de asemenea, utile în zilele însorite, deoarece reduc strălucirea, îmbunătățesc culorile și ameliorează oboseala ochilor. De asemenea, lentilele oglindă reduc strălucirea.
Înnorat/întunecat – În condiții de lumină slabă, de exemplu, într-o zi înnorată sau seara, poți opta pentru o nuanță mai deschisă a lentilelor, cu un VLT de 60-90%. Lentilele de culoare galbenă, chihlimbar sau roz deschis sunt cele mai bune culori pentru condiții de lumină slabă.
Noapte – Când schiezi pe timp de noapte, ai nevoie de ochelari de schi pentru a-ți proteja ochii de vânt și zăpadă, așa că lentilele clare sunt absolut necesare.
Forma sticlei
Atunci când alegi o pereche de ochelari de schi, există trei tipuri principale de lentilă:
Lentile cilindrice Curbate pe orizontală în jurul feței, dar drepte pe verticală, aceste lentile oferă un câmp vizual bun. |
Sticlă sferică
curbate ca o sferă, aceste lentile au o distorsiune mai mică și un câmp vizual mai larg. |
|
Lentile interschimbabile sau lentile fotocromatice?
Pentru schiorii pasionați, se recomandă ochelarii de schi cu lentile interschimbabile. Multe mărci oferă lentile magnetice sau mecanice cu schimbare rapidă, cum ar fi RedBull SPECT Magnetron cu lentile magnetice interschimbabile.
Altfel, lentilele fotocromatice, care își schimbă nuanța în funcție de condițiile de lumină, sunt o opțiune bună pentru cei care doresc să meargă de la zi la noapte fără a fi nevoiți să schimbe ochelarii.
Ce ochelari de schi pentru purtătorii de ochelari?
În general, există trei opțiuni pentru ochelarii de schi pentru purtătorii de ochelari:
- Poate că cel mai simplu mod este să porți lentile de contact cu ochelari de schi normali.
- Poți cumpăra ochelari de schi sau ochelari de soare pentru sport cu lentile de corecție, dar acestea sunt adesea destul de scumpe.
- Există, de asemenea, ochelari pe care îi poți purta peste ochelari (așa numiții ochelari OTG “over the glasses”), care vin cu spațiu suplimentar și căptușeală. Oakley Flight Deck, de exemplu, se potrivește peste majoritatea ochelarilor de vedere. Această metodă este de obicei mai ieftină, decât ochelarii de schi personalizați cu prescripție medicală.
Cum trebuie să se potrivească ochelarii de schi?
Pentru a te asigura, că ochelarii de schi se potrivesc corect, verifică dacă buretele se adaptează la curbura feței și dacă nu există puncte de presiune. Presiunea pe orbite înseamnă că rama este prea strânsă, iar golurile înseamnă că este prea mare. Pentru nasurile mai plate, unele mărci oferă așa-numitele rame “Asian Fit”, care sunt mai căptușite în zona podului nasului.
Dacă porți și o cască de protecție, verifică dacă ochelarii se potrivesc peste ea. Cureaua trebuie să se potrivească confortabil în jurul căștii. Ramele de mărime medie se potrivesc majorității oamenilor, dar întotdeauna este mai bine să încerci ochelarii de schi înainte de a lua decizia finală.
Ochelari de soare de schi sau ochelari de schi – care este mai bine?
În general, ochelarii de zăpadă oferă mai multă protecție, mențin fața mai caldă și au un câmp vizual mai larg decât ochelarii de soare. Cureaua îi menține pe față, astfel încât nu trebuie să-ți faci griji că vor cădea în timp ce schiezi. De asemenea, cureaua se potrivește confortabil peste cască, astfel încât să nu te apese pe cap. Cu toate acestea, ochelarii de goggles se pot încețoșa cu ușurință și sunt mai greu de transportat.
Ochelarii de soare sunt mai ușori și pot fi mai confortabili, în special pe vreme caldă. De asemenea, sunt mai ușor de ajustat cu lentile de vedere. Cu toate acestea, pot strânge sub o cască – și nu oferă la fel de multă protecție împotriva curenților de aer și a gheții sau în caz de căderi ca ochelarii de zăpadă închiși.
Cum să previi aburirea ochelarilor de schi?
Există câteva lucruri, pe care le poți face, pentru a preveni aburirea ochelarilor de schi.
- Odată ce ți-ai pus ochelarii de schi pentru o zi, nu trebuie să le mai dai jos. Dacă le scoți în timpul pauzelor, nu le pune pe frunte sau pe căciula transpirată, ci mai degrabă în buzunarul cald al jachetei.
- Îndepărtează zăpada de pe orificiul de aerisire superior, astfel încât aerul să poată circula liber.
- Nu șterge interiorul lentilelor, deoarece acest lucru poate îndepărta stratul de acoperire anti-ceață.
Recomandare: Ce ochelari de schi să cumpăr?
Ochelarii de zăpadă Flight Deck și Fall Line de la Oakley cu lentile Prizm sunt în fruntea multor liste cu cei mai buni ochelari de schi. Alte mărci populare care sunt, de asemenea, disponibile în magazinul nostru sunt RedBull SPECT, Gloryfy, Scott și Adidas. Acum nu mai lipsește decât prima zăpadă la munte!